Contribuie la funcționarea normală a stomacului în primele luni de sarcină.

Conține plante prelucrate cu atenție și în siguranță, provenite din culturi proprii sau de la furnizori evaluați.

Fără arome sau coloranți sintetici.

Tip produs:  Supliment alimentar.

A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dieta variata, echilibrata și un stil de viață sănătos.

Greutate netă: 18g

Condiții de păstrare: la loc uscat și la temperatura mediului ambient. A nu se lasa la îndemâna si la vederea copiilor.

Ingrediente:

Zahar, extract moale de fructe de chimion (Carvi fructus) si de roinita (Melissae herba) 70 mg, ulei esential de lamâie (Citri aetheroleum) 40 mg, antioxidant: vitamina C 40 mg, tinctura de propolis 20 mg, rizomi de ghimbir (Zingiberis rhizoma) 10 mg, excipienti (agent de încarcare: celuloza, amidon; agent de curgere: stearat de magneziu).

Locul de provenienta a rizomilor de ghimbir difera de tara de origine a produsului alimentar.

Roiniţa este cunoscută din antichitate, primul care a descris-o fiind medicul Eladei – Dioscoride în sec. I e.n., care recomanda amestecul de melissă cu miere. Roiniţa era foarte apreciată în rândul medicilor arabi. Avicenna (secolul al XI-lea) o laudă pentru întărirea vitalităţii şi eliminarea melancoliei. Prima carte de plante tipărită în limba germană, „Hortus Sanitatis” (1485) o menţionează în principal ca remediu feminin. Bohn (1935), consideră roiniţa deosebit de potrivită în medicina pentru copii mici şi femei.

Chimionul a fost cea mai utilă plantă din Arabia, folosit peste tot în arta culinară, brutărie şi pentru producerea de remedii.
Dioscorides îi atribuie rol digestiv similar anasonului. Von Haller (1755) a introdus chimionul pentru întărirea stomacului, susţinerea digestiei, eliminarea vânturilor şi în caz de tulburări ale mamei.

Ghimbirul este un tonic aromatic foarte cunoscut, menţionat în Farmacopeile chinezeşti, în Ayur-Vedas Susrutas, în literatura sanscrită dar şi în scrierile grecilor şi romanilor antici. Paracelsus, Dioscorides şi Plinius îl tratau ca pe un condiment cunoscut. Răspândirea sa în Europa s-a produse foarte rapid, la începutul secolului XI fiind înregistrat în scrierile anglo-saxone. Ghimbirul „măreşte tonusul organelor digestive, susţine digestia şi elimină flatulenţa, spasmul stomacului sau intestinelor etc.;” (J. M. Scudder, The American Eclectic Materia Medica and Therapeutics, 1898).

Lămâia, precum şi acele soiuri înrudite de citrice, sunt de origine asiatică, au fost cultivate în Indiile de Vest şi în alte ţări tropicale. A fost menţionată în secolele al III-lea şi al IV-lea A. D., în Cartea Agriculturii Nabathaean. Utilizarea sucului lămâii, ca reconfortant în băuturi, dar şi a cojii fructului ca material aromatizant în produsele medicinale, pare să fi fost cunoscută de umanitatea primitivă. Posibil cea mai influentă disertaţie despre lămâie, care întruchipează istoria familiei de citrice în general, a fost cea a doctorului Charles Rice, publicată în 1878. Uleiul este obţinut din coaja proaspătă, fie prin distilare, fie prin presare, şi era folosit pentru prepararea unor băuturi plăcute, revigorante.

Mod Administrare: